Din aceeași categorie:
(#Autori tineri #Autori români #Autori debutanți #Talente autohtone)
Între ideea care declanșează procesul de creație și ultimul punct adăugat manuscrisului se depune o muncă colosală, se dezvoltă intrigi, se caută exprimarea cea mai adecvată, povestea crește cu fiecare pagină, personaje se nasc, mor și revin la viață, toate acestea se petrec sub penița autorilor și autoarelor. Astăzi vom discuta despre culisele scrierii unei cărți cu Marian Burcea, autor aflat la debutul literar.
Redacția: Marian, când ai început să scrii și ce te-a inspirat?
Marian: Aș dori să încep prin a mulțumi celor interesați de gândurile mele și astfel, vă trimit toate urările de bine celor care ați poposit peste aceste rânduri și doriți a le citi. Nu pot spune exact dacă am început într-un anumit moment să scriu și nici nu pot minți că asta mi-am dorit toată viața, ci doar în momentul când în minte mi-a apărut o mâncărime pe care nu puteam s-o scarpin. Știu că sună ciudat, dar două săptămâni consecutiv am tot auzit în timpanele minții: „ȘaseDegete, ȘaseDegete!” și atunci am început să-mi așez imaginația pe „hârtie”.
Redacția: Cât timp ți-a luat să scrii cartea „Vaeringjar - Blakuman” și ce subiect tratează ea?
Marian: Am lucrat asupra cărții în jur de șase-șapte luni, cu mici pauze sau cu perioade de maximă frenezie. Nu sunt constant și nici nu îmi place să cred că scrisul poate fi văzut ca o meserie de rutină, de aceea sunt mulțumit cu accesele de maximă inspirație sau de maximă lipsă a oricărei urme de talent.
Redacția: Ce personaj din carte este preferatul tău și de ce?
Marian: Totul a început cu ȘaseDegete, pentru că în perioada aceea ajunsesem să citesc studii istorice despre secolele prestatalității poporului român, concomitent cu câteva romane istorice. Vedeam în spatele ochilor un film, o scenetă pe undeva pe lângă Dunăre sau poate în vechea Curte Domnească și m-am apucat să creez ceea ce îmi place.
Redacția: Ce evenimente reale și ce personaje atestate istoric ai folosit în carte?
Marian: Aici țin să mă laud puțin, pentru că nu mică mi-a fost munca în a mă documenta despre perioadele exacte ale întâmplărilor, mai ales că acțiunea se petrece pe mai multe planuri, în diferite locații ale continentului. Ca să pot introduce în câteva capitole numele lui Mateiu, i-am citit lucrarea de doctorat, susținută la Viena în 1899, lui Ion Sîrbu. Am „frunzărit” zeci de hărți găsite prin anticariate virtuale ale Universităților americane, am luat la rând toate publicațiile pe care le puteam traduce pentru a găsi omul și chiar momentul exact al prezenței sale în scena respectivă. Chiar și începutul romanului este bazat pe asediul cetății Magdeburg, eveniment care a marcat unul dintre cele mai odioase acte de cruzime de pe parcursul Războiului de Treizeci de ani. Otto von Guericke, Leon Tomșa sau chiar Marele Sultan Murad, sunt personaje istorice consacrate și redate cu o fidelitate apropiată de istoria reală, sper.
Redacția: Dacă intri în pană de idei, ce faci? Citești, cauți inspirație, iei o pauză?
Marian: Când nu îmi găsesc gândurile sau nu le pot aduna, fac o pauză. Din mica experiență pe care o am, am observat că nu funcționez prea bine când îmi fac un plan cu ce ar trebui să scriu. Îmi place să improvizez pe parcurs, să schimb liniile poveștii sau să nu o fac deloc. E ca mâncărimea de care aduceam aminte. Când o simt, trebuie să scap de ea scriind.
Redacția: Înainte să te pui la masa de scris, ști exact unde te va duce povestea sau ea evoluează pe parcursul scrierii?
Marian: Nu. Nu știu desfășurarea acțiunii. Îmi place să creez instant, să îmi lase degetele să curgă pe taste. În proporție de 95% din text este făcut în ziua când literele s-au așezat pe hârtie, nu înainte.
Redacția: Cum îți faci timp să scrii, care este programul tău? Ce te ajută să te concentrezi? De ce ai nevoie pentru a fi eficient?
Marian: Sunt o persoană matinală și singurul moment când am „chef” de scris este atunci când orașul începe să se miște pentru a se duce la serviciu. Cred că cel mai bine mă simt în jurul orelor opt și unsprezece. După intervalul acesta îmi e aproape imposibil să fac orice altceva. Sunt o persoană destul de leneșă, căreia îi place să stea mai mult cu mintea în altă parte, decât în lumea reală.
Redacția: Pe ce canale de Social Media te pot găsii cititorii?
Marian: Nu excelez la acest capitol. Pot spune că sunt chiar repetent. Cel mai ușor puteți lua contact cu munca mea prin intermediul site-ului Editurii Ler și a paginii dumnealor de Facebook sau alte platforme.
Redacția: Când ai terminat prima carte ce sentimente te-au încercat? Cum ai sărbătorit?
Marian: Când am terminat cartea am simțit o obligație să le fac dreptate și celorlalte personaje care nu au apucat să se manifeste în linia personalității lor. De aceea am concluzionat că un singur volum nu este suficient. De aceea nu vă pot spune ce am simțit exact, pentru că nu consider că e terminată povestea.
Redacția: Cunoști site-uri, bloguri, grupuri unde se discută despre cărți, dacă da, care sunt acestea?
Marian: Spre rușinea mea nu știu. Am rămas tot la cartea cu pagini îngălbenite cu prefață greoaie, cu cuvinte mici și numeroase.
Redacția: Cine te-a sprijinit cel mai mult pe drumul pe care ai pornit?
Marian: Aș fi nerecunoscător să spun că eu, de aceea completez foarte ușor aici. Toți. Toată lumea cu care m-am întâlnit de-a lungul vieții, cu care am vorbit sau petrecut. Din fiecare am luat câte ceva.
Redacția: Ce pasiuni ai? Ce-ți place să faci în timpul liber?
Marian: Timpul liber, gândindu-mă la sfârșiturile de săptămână, mi-l petrec alături de prietena mea, uitându-ne la un film ori mergând la o plimbare prin orașul în care ne aflăm.
Redacția: Dacă cartea ta ar fi ecranizată, ce actori s-ar potrivi în rolul personajelor create de tine?
Marian: Acest scenariu este imposibil de realizat, dar o să intru în joc. Cred că cel mai bun actor ar fi cineva care să nu semene cu mine, pentru că fiecare personaj are câte o mică parte din sufletul meu. Eu înțeleg prin ce trece fiecare, pentru că prin aceleași lucruri am trecut și eu, desigur, la un nivel mult, mult mai scăzut. Aici ar fi bine să menționez și faptul că cel mai dificil ar fi să se potrivească cineva pentru Jonathan, el fiind cel mai ambiguu dintre toate. Vă spun acest lucru fără să am o bază, dar la anul cred că romanul Vaeringjar - Briton va fi gata și poate, la momentul respectiv, se va înțelege de ce fac această afirmație.
Redacția: Ce citești acum?
Marian: Momentan mă axez pe seria Revistei „Magazin Istoric”, luând numerele edițiilor anterioare, chiar și cele anterioare anului în care m-am născut.
Redacția: Care este cartea ta favorită?
Marian: Aici e greu. Am câteva favorite și voi menționa câteva. Am avut o schimbare a gândirii când am citit „Pavilionul Canceroșilor” de A. Soljenițîn, la fel ca atunci când am terminat „Greața” lui Sartre. Ceva în spatele ochilor nu mai privea la fel. Mă simțeam alt om după fiecare pagină citită. O altă carte extraordinară este „Pășunile Raiului” de J. Steinbeck, lăsând-o la urmă pentru că nu sunt sigur dacă aceasta este cea preferată în comparație cu celelalte.
Redacția: Dacă ai avea ocazia să petreci o zi cu un autor, cine ar fi acesta?
Marian: Cred că mi-aș dori să mă fi putut plânge lui Cioran. Sunt o persoană pesimistă în cele mai multe cazuri și valah și născut în „bălegar” la granița civilizației.
Redacția: Ai un citat preferat?
Marian: „Tu îți cunoști semenii de Valahie și rânjetul lor mieros de hoți de cai trecuți prin saloane. Înfrângeri de o mie de ani au născut lichele înfumurate de-o istețime stearpă, iar în țăranul vlăguit de dureri fără suflu, un văz al lumii alcătuit din glod și țuică și cruci strâmbe de lemn ce veghează morți fără mândrie.”; Emil Cioran, „Îndreptar Pătimaș”
Redacția: Carte tipărită sau carte electronică, poate audiobook? Care format îți place mai mult?
Marian: Nu mi-a plăcut niciodată să citesc pe vreun dispozitiv electronic și nu cred că o să îmi placă vreodată. Cititul, după părerea mea, nu este o activitate socială, ci una solitară, în care nimeni nu te poate judeca dacă, întorcând pagina, plângi sau râzi.
Redacția: Ce cărți ne recomanzi, ce muzică, ce filme?
Marian: Vă recomand cărți ale epocilor apuse. Vă recomand să citiți tot ce vă produce plăcere, chiar dacă e ceva cu care sunteți sau nu mândri. Filme? Da, poate, dar la fel, fiind un melancolic, nu mă pot adapta vremurilor pe care le trăiesc, de aceea vizionez filme vechi, de dinainte de anii 2000, atunci când urma de talent era încă apreciată. Muzica este un subiect destul de sensibil, întrucât eu îl consider inseparabil vieții omenești. Eu ascult în funcție de sentimentul pe care-l resimt în momentul respectiv. Nu pot spune că am compilații cu Bach sau Telemann, dar uneori mai ascult și tipul clasic. În mare parte vă recomand să descoperiți, din nou o lamentare, muzica secolului al XX-lea, pentru că nimic nu se compară cu saltul pe care omul l-a avut în acele timpuri negre și pline de psihopați.
Redacția: Ce proiecte de viitor ai?
Marian: Îmi doresc în primul rând o familie și apoi mă voi concentra și pe alte planuri.
Redacția: Ce sfat îi dai unei persoane care are pasiune pentru scris și vrea să devină autor/autoare?
Marian: Dacă nu îți iese să pui gândul pe hârtie, bea un pahar de vin sau poate o sticlă, depinde de capacitatea fiecăruia. Va fi mult mai ușor.
Redacția: Ce ai dori să le transmiți cititorilor care vor să-ți descopere cărțile? La ce se pot aștepta?
Marian: Simțiți personajele. Puneți-vă în locul lor, râdeți și plângeți alături de oamenii care ați putea fi chiar voi.
Aceasta a fost discuția cu Marian Burcea, sunt Viorel Moraru și vă îndemn să citiți și autori români, căutați autori locali și vedeți cine sunt și ce scriu. Sper că am pus întrebările potrivite, sper ca toți cei intervievați să fie bucuroși că au discutat cu mine, sper ca publicul iubitor de carte și doritor să-i descopere pe cei din spatele cuvintelor să fi aflat lucruri interesante. Până data viitoare să aveți spor la citit/la scris, numai bine.