Redacția: Ce v-a inspirat să scrieți „Străina cu ochii verzi”? De unde a venit ideea de bază a romanului?

Mircea: Ideea de a scrie a avut la bază transmiterea unor informații pe care unii le-au uitat, iar unii dintre cititori nu au avut contact cu ele, și mă refer aici la viața de la țară, cum se spune. Sunt tineri sau copii care nu au văzut o vacă, un miel, o rață sau alte animale decât la televizor, sau poate unii au fost suficient de norocoși să meargă la grădina zoologică și să vadă animalele domestice. Ca sursă de inspirație au fost propriile trăiri și experiențe, atât din pădure, cât și din traiul în străinătate și mai puțin experiența în dragoste.

Redacția: Romanul „Străina cu ochii verzi” este o poveste de dragoste. Ce v-a atras la acest gen literar și ce provocări ați întâlnit în scrierea unei astfel de povești?

Mircea: Atracția către acest gen literar a venit din nevoia de a arăta că mai există acel tip de băiat de casă, care, deși este catalogat ca țăran, este un băiat cu școală, dar și cult, bine educat și care știe să respecte o fată. Cea mai mare provocare a reprezentat-o, cum să vă spun eu, cine este Kristen și, de fapt, ce vor femeile.

Redacția: Cum ați descrie personajele principale ale romanului? Ce trăsături și experiențe le definesc?

Mircea: Ea este o persoană sfioasă, dar curajoasă, independentă, dar sociabilă. Vlad, un băiat care nu excelează prin frumusețe, este cât se poate de normal, dar excelează printr-un comportament echilibrat și care îți inspiră încredere. Nu este un secret faptul că Vlad este reflexia mea parțială. Un lucru care îl definește este faptul că e săritor, uneori fără a ține cont de riscurile la care se expune încercând să facă cuiva un bine. În ceea ce o privește pe ea – un personaj fictiv – pot să vă spun că am ales țara ei de proveniență în primul rând gândindu-mă că acolo sunt mai multe fete blonde și nu neapărat acel blond-soare, ci poate un blond mai închis. Apoi m-am gândit că un personaj timid, din zonele astea despre care se spune că sunt mai introvertiți, mai reci, ar aprecia mai mult un băiat așa cum e Vlad, cald, prietenos și cu o cultură generală destul de vastă. De fapt, această diferență – aparentă – de cultură face deliciul acțiunii, astfel niciunul dintre ei nu știe la ce să se aștepte din partea celuilalt.

Redacția: Ce mesaj ați dori să transmită romanul dumneavoastră cititorilor?

Mircea: Mesajul e foarte simplu: iubiți-vă mult; celor din diaspora le spun: veniți acasă, e nevoie de noi toți ca să readucem România românilor. Străinii ne apreciază pentru că suntem ambițioși și, unde punem mâna, pune și Dumnezeu mila.

Redacția: Cum a fost procesul de creație pentru acest roman? Ați avut un plan bine definit de la început sau povestea a evoluat pe măsură ce scriați?

Mircea: De când eram elev, la limba română se diferențiau două tipuri de elevi: cei de genul subsemnatului, care citeau începutul, mijlocul și sfârșitul unei cărți, iar apoi, cu mare ușurință, puteau povesti despre acțiunea din lucrarea respectivă. Celălalt gen erau cei care trebuiau să citească întreaga operă, apoi și comentariile din cărțile de specialitate, după care își puteau exprima și în scris ceea ce era nevoie pentru o notă bună la limba și literatura română. Așa că eu nu aveam decât să pun creionul pe hârtie - la propriu - ca ideile să vină de la sine; întregul roman practic a fost scris din pix, cursiv. Bineînțeles, a trebuit să fiu atent la parcursul zilnic al acțiunii, de la începutul celor două săptămâni din Finlanda, de exemplu.

Redacția: Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o în timpul scrierii romanului „Străina cu ochii verzi”?

Mircea: Au fost numeroase provocări, iar în momentul de față nu aș putea să vă ofer un răspuns concret sau scurt. E clar că, atunci când scrii despre o țară străină pe care nu ai vizitat-o, cu ai cărei oameni nu ai stat de vorbă, da, este o provocare și, în mod evident, îmi doresc să o fi trecut cu bine.

Redacția: Există elemente autobiografice în roman? V-ați inspirat din experiențele dumneavoastră personale?

Mircea: Sunt destul de multe, bineînțeles, și, ca să fac o legătură cu întrebarea anterioară, am avut o experiență dublă în Anglia, adică am fost de două ori și am avut contact aproape un an cu locuitorii de baștină ai acestei țări. Plus de asta, am avut o experiență plăcută în a locui cu altcineva, în afară de familie, chiar cu oameni pe care i-am cunoscut acolo pentru prima dată. Apoi sunt lucrurile, experiențele legate de viața la stână, în pădure; lucrul cu animale, în special cu cai. Chiar dacă pe primul meu cal nu l-a chemat Fux, toate aventurile cu el din „Străina cu ochii verzi” au fost reale.

Redacția: Care sunt autorii sau cărțile care v-au influențat stilul de scriere și v-au inspirat în creația acestui roman?

Mircea: Prima carte care îmi vine în minte este Maitreyi de Mircea Eliade – apropo, este prima carte pentru școală pe care am citit-o cu adevărat –, apoi Lostrița, și nu în cele din urmă, Karl May, autorul celebrei serii de cărți de aventuri ale lui Winnetou. Pentru cei dintre dumneavoastră care nu știați, Karl May nu a fost niciodată în America, așa cum nici eu nu am fost în Finlanda.

Redacția: Cum vă documentați pentru a crea decoruri și atmosfere autentice în roman? Ați vizitat locurile descrise sau ați utilizat alte metode?

Mircea: Pasionat fiind de natură și de documentare despre viața sălbatică, am remarcat peisaje minunate de pe teritoriul României, acestea alăturându-se experiențelor proprii, iar pentru celelalte, internetul a fost principala sursă de inspirație. Ținând cont, bineînțeles, de dorința de a căuta anumite lucruri, cum ar fi găsirea unui hotel după placul meu într-un anumit oraș. Am găsit întâi orașul, apoi am căutat un loc de cazare aproape de alte elemente pe care mi le-am imaginat eu.

Redacția: Aveți vreun ritual sau o rutină specială atunci când scrieți? Cum vă organizați timpul pentru a fi productiv?

Mircea: Foarte interesantă întrebarea. Da, într-un fel. Atunci când îmi venea inspirația, notam câteva idei principale, apoi continuam să îmi fac timp să scriu și îmi venea foarte greu să mă opresc.

Redacția: Ce impact a avut scrierea acestei cărți asupra vieții dumneavoastră?

Mircea: Uau, impactul a fost, cu regret o spun, dezamăgitor, dar am crezut în ideea mea și, în ciuda acestui impact, am zis că trebuie să merg până la capăt și acum, recitind cartea, sunt captivat de fiecare dată.

Redacția: Aveți planuri pentru o continuare a romanului „Străina cu ochii verzi” sau vă gândiți să explorați alte genuri literare în viitor?

Mircea: M-am gândit la acest lucru, însă viața, așa cum o știm noi, nu este tot timpul plină de aventuri și de lucruri interesante; la un moment dat, vrem sau nu vrem, lucrurile intră într-o rutină, și nu ne rămâne decât ca, ocazional, să se rupă această rutină făcând diferite activități. O continuare a romanului este o variantă luată în calcul, însă trebuie gândită în așa fel încât să reflecte realitatea cursivă, așa cum am făcut-o și în lucrarea pe care ați citit-o sau urmează să o citiți. Bineînțeles că stilul meu de viață mă poate inspira să scriu o continuare, pentru că am o viață activă la care ar putea participa cu ușurință și ea.

Redacția: Ce sfaturi le-ați oferi scriitorilor debutanți care își doresc să-și publice primul roman?

Mircea: Nu îmi place să dau sfaturi, ci mai mult să povestesc din propria experiență. Dacă vi s-a întâmplat să scrieți o poezie, o scrisoare clasică, nu email, dacă credeți că aveți inspirație, chiar și plecând de la un film pe care l-ați văzut și care merită povestit, scrieți și, dacă ție îți place, întreabă și un profesionist în domeniu.

Redacția: Cum vedeți evoluția literaturii romance (de dragoste) în România? Credeți că există un interes crescând pentru acest gen?

Mircea: Nu știu dacă sunt în măsură să răspund la această întrebare, însă pot să vă spun că, pe o rețea de socializare, am observat la multe fete că sunt pasionate de citit, deci cred că există un interes, asta mai ales că se și promovează detașarea de telefon, laptop, tablete etc. Iar cititul este cea mai bună cale de a te relaxa și chiar de a trăi povești ca cea din romanul scris de mine.

Redacția: Ce ați învățat despre dumneavoastră ca persoană în urma scrierii acestui roman?

Mircea: Pot să nu răspund?! Că nu trebuie să renunți niciodată, în ciuda faptului că nimeni nu te ajută. Dacă vrei ceva, zbați-te singur. Nu fă nimic pentru altcineva; dacă faci ceva, fă-o pentru tine. Cine apreciază, bine; cine nu, asta e. „Life goes on.”

Redacția: Ați putea să ne povestiți despre prima reacție pe care ați avut-o când ați ținut pentru prima dată romanul în mâini, în formă tipărită?

Mircea: În sfârșit; arată ca un vis și pentru asta trăim să visăm. Emoția e copleșitoare când știi că ai lucrat aproape un an să o scrii, să o transcrii în format electronic, apoi altă muncă, câteva luni, pentru a aduce bucurie și emoție altor oameni care așteaptă ceva ce să îi facă să vadă lumea prin alți ochi. Oameni care să judece dacă povestea este chiar poveste sau este o frântură de realitate.

Redacția: Care sunt următoarele proiecte literare la care lucrați și la ce ar trebui să se aștepte cititorii de la dumneavoastră în viitor?

Mircea: M-am gândit că ar fi interesant să dezvolt ideea redării „aventurilor” personale sau ale familiei în ceea ce privește agricultura cu mijloace mai vechi, non-motorizate. Asta fiindcă sunt printre ultimii păstrători ai acestor obiceiuri străvechi care practică ceea ce azi se numește agricultura ecologică. Pentru că azi, la școală, fetele nu mai fac ore de gospodărie, iar băieții ore de atelier, ar putea afla despre diferite obiecte și folosirea lor în caz de nevoie. La ora de gospodărie, fetele învățau despre bucătărie, croitorie, cum se tricotează – mai multe nu știu, fiind băiat la vremea respectivă. Băieții învățau să folosească ciocanul, cleștele, bomfaierul, cum se pilește un fier; chiar am făcut un ciocan dintr-o bucată de fier brut.

Redacția: Ce rețele de Social Media folosiți pentru a intra în contact cu cititorii dvs.?

Mircea: Acum că am intrat pe acest făgaș în a deveni persoană publică, cred că o astfel de rețea ar fi Facebook.

Redacția: Cunoașteți site-uri, bloguri, grupuri unde se discută despre cărți, dacă da, care sunt acestea?

Mircea: Nu cunosc.

Redacția: Dacă cartea ar fi ecranizată, ce actori s-ar potrivi în rolul personajelor create de dvs.?

Mircea: Trebuie să recunosc că aceasta a fost ideea principală de la care am pornit. Vroiam să concep un scenariu de film, dar încă nu am reușit să contactez persoana la care m-am gândit. Ca și actori, nu am pe cineva favorit, dar sigur există actori români care s-ar potrivi. Varianta descoperirii personajului feminin principal chiar din Finlanda nu este exclusă; fie o localnică, fie o româncă stabilită acolo sau care stăpânește limba și cunoaște obiceiurile de acolo. Prima condiție este ca actorii să fie apropiați de vârsta lui Vlad și a Cristinei, iar promovarea unor tineri actori ar fi ceva extraordinar. De altfel, un asemenea proiect ar duce automat la promovarea României pe plan internațional. Un exemplu este Jackie Chan, care prin filmele sale de acțiune are grijă să promoveze cultura și obiceiurile poporului său.

Redacția: Văzând cât de entuziasmat sunteți, v-ați gândit să alegeți o melodie care să reprezinte romanul dumneavoastră?

Mircea: Da, acum câteva zile am ascultat melodia „Ciobănașul”, interpretată de Toto Cutugno imediat după 1989. „Ciobănaș cu 300 de oi” mi se pare că se potrivește perfect cu imaginea lui Vlad care, seara, privește luna răsărind printre stânci.

Aceasta a fost discuția cu Mircea N. Peteu. Sunt Viorel Moraru și vă îndemn să citiți autori români. Până data viitoare, vă doresc spor la citit și la scris. Numai bine!