I. Regii geto-dacilor de la Charnabon la Pieporus

Din inima Carpaților și până la piscurile Munților Balcani, triburile tracilor și-au lăsat amprenta asupra lumii antice. Regii geto-dacilor s-au implicat în luptele pentru putere de la Roma și au protejat sau stăpânit coloniile grecești de pe malul vestic al Mării Negre, și-au încrucișat temutele săbii cu Darius, Ateas, Alexandru cel Mare, împăratul Traian și cu mulți alții.

În una din tragediile lui Sofocle, scrisă în sec. V a.Chr., întâlnim fraza: „Charnabon, care în timpurile de față domnește peste geți” [1]. Nu știm dacă acest personaj exista cu adevărat sau dacă este o plăsmuire a grecului, din fragmentele care au ajuns până la noi, știm că tragedia are ca erou principal un tânăr grec aflat sub protecția zeilor, acesta călătorește în Tracia cu o caleașcă trasă de balauri și încearcă să-i învețe pe traci agricultura.[2]

Trogus Pompeius ne relatează conflictul din 339 a.Chr. dintre regele sciților, Atheas și Histrianorum rex (regele histrienilor) – un dinast autohton, protector al orașelor grecești de la Marea Neagră; conflict în care va fi atras și Filip al II-lea[3], tatăl lui Alexandru cel Mare.

De la Athenaios în Banchetul înțelepților aflăm că regele tracilor, Cothelas (după Iordanes, Gudila[4]) a încheiat o alianță cu Filip II al Macedoniei, alianță întărită de mariajul dintre Filip și fiica regelui trac, posibil din tribul geților[5].

Pe la anul 292 a.Chr., Lysimach, regele macedonenilor, a invadat țara stăpânită de Dromichaetes, regele geților. Dromichaetes folosi un vicleșug, atrase pe Lysimach în pustiu, unde, sleindu-l de puteri, îl făcu captiv pe el și pe oastea lui. Cruțat și tratat regește, Lysimach va încheia pace[6].

Moskon – numele acestui dinast get (din Dobrogea) apare pe câteva monede de argint din sec. III a.Chr.[7]

Sursă imagine: Radu Ocheșeanu, Pontica - 3 -1970, p.125

La Histria a fost descoperit un decret săpat pe o lespede de piatră, decretul datează din sec. III a.Chr. și vorbește despre o căpetenie a tribului geților pe nume Zalmodegikos.[8]

Oroles a fost un rege dac, despre care Trogus Pompeius ne spune că și-a pedepsit soldații care nu au luptat bine împotriva bastarnilor (popor germanic), obligându-i să facă munci destinate femeilor, și nu le-a ridicat pedeapsa decât atunci când și-au spălat rușinea prin curaj în război.[9]

Despre Rubobostes, același Trogus Pompeius ne spune: „incrementa dacorum per Rubobosten regem (puterea dacilor a crescut sub regele Rubobostes)”10.

Burebista – De la Iordanes știm că Burebista era rege când Sylla prelua puterea la Roma, asta fiind în anul 82 a.Chr. Sub regele Burebista dacii și geții au ridicat armele, au bătut pe celți și au cucerit cetățile grecești de la Pont, apoi, ca niște lupi care dau târcoale oilor, s-au pregătit să plece cu război împotriva romanilor. Amestecate, cele două uniuni de triburi au ieșit din țara lor în miezul iernii și s-au pus pe război, atacând Iliria și Macedonia, înaintând peste romani și băgând groaza în ei. Romanii se temeau de acest Burebista, numit de contemporani „cel mai mare și mai puternic dintre regii din Tracia”[11], se temeau că acest bărbat get vrea să pornească cu oaste spre Italia și să-i asmută spre porțile Romei pe cei 200.000 de războinici pe care îi ridicase la arme prin abținere de la vin și supunere față de porunci[12]. Burebista pieri în urma unui complot pe la anul 44 a.Chr., iar regatul său se sparse în patru apoi în cinci părți. Romanii nu s-au mai bătut cu Burebista, au început să se bată între ei.

Deceneu – De la Strabon și Iordanes știm că Burebista l-a asociat la domnie pe marele preot Deceneu, acesta, după moartea regelui, va deveni stăpân peste o porțiune din regat. Era văzut ca o ființă miraculoasă care alegând pe bărbații cei mai de seamă i-a sfătuit să cinstească anumite divinități și le-a dat numele de pileați, deoarece capul acoperit cu o tiară, restul poporului a dat ordin să se numească capilați (pletoșii).[13]

Koson – numele acestui basileu get apare pe un număr însemnat de monede din aur, datate ca aparținând celei de a doua jumătăți a sec. I a.Chr.

Monedă de aur cu inscripția Koson. Sursă imagine: cngcoins.com

Dicomes, regele geților, făgăduise că-l va ajuta cu armată numeroasă pe Antonius[14] în lupta contra lui Octavian. Contextul alianței dintre regele geto-dac și generalul roman își are originea în urmările pe care le-a pricinuit asasinarea lui Iulius Caesar (Cezar). După moartea acestuia, între romani începu o sângeroasă luptă pentru putere, care a culminat cu un război civil ce i-a avut drept protagoniști pe generalul Marcus Antonius (aliat cu Cleopatra, ultima regină a Egiptului) și pe nepotul lui Caesar, Octavian (viitorul împărat era sprijinit de Senatul Roman). Antonius și Cleopatra au pierdut una din cele mai faimoase bătălii ale antichității, desfășurată la Actium în 31 a.Chr., iar numele lui Dicomes își va găsi locul în istorie pe lista regilor geto-daci.

De la Iordanes știm că după moartea lui Deceneu, Comosicus a fost venerat ca rege, preot suprem și judecător[15].

Thiamarcos – este un rege dac, menționat pe fragmentele unui vas descoperit în Oltenia.

Inscripție de pe un vas din lut descoperit în localitatea dacică Buridava, datat la sfârșitul sec. I a.Chr. Pe vas este consemnat numele „Basileos Thiamarkos Epoiei”. Sursă: cimec.ro

Cotiso, regele din munți: „Dacii trăiesc nedezlipiți de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile”[16].

În secolul I a.Chr., legiunile romane își fac apariția în Scythia Minor (azi Dobrogea). Pe la anul 29 a.Chr., geții lui Rholes, aliați cu romanii, îl ucid pe Dapyx (un get rival); apoi asediază cetatea Genucla, care aparținea unui alt get, pe nume Zyraxes[17].

Scorylo, numele apare pe un vas descoperit la Sarmizegetusa, vasul are ștampila Decebalus per Scorilo, se presupune că s-ar traduce Decebal fiul lui Scorilo[18]. De la Frontinus aflăm:

„Scorylo, (dux Dacorum) conducătorul dacilor, ştiind că poporul roman era dezbinat din pricina războaielor civile şi socotind că nu-i nimerit să-i atace, deoarece datorită unui război cu un duşman din afară s-ar putea restabili înţelegerea între cetăţeni, a pus în faţa concetăţenilor săi doi câini şi pe când se luptau între ei cu îndârjire, le-a arătat un lup. Imediat câinii s-au aruncat asupra acestuia, uitând de cearta lor. Prin această pildă i-a oprit pe barbari de la un atac care ar fi adus foloase romanilor.”[19]

Ștampila de pe vasul descoperit la Sarmizegetusa. Sursă foto: Muzeul National de Istorie a României

„Duras care domnise mai înainte, lăsase lui Decebal domnia de bună voie.”[20]

Decebal a fost un puternic rege al dacilor, care a domnit între anii 87-106. Istoricul Dio Cassius este cel care ne vorbește despre el și ne relatează războaiele daco-romane. Se știe că Decebal a preluat comanda armatei și frâiele regatului în plin război, atunci când generalul roman Cornelius Fuscus primise ordin de la împăratul Domițian să cucerească Dacia. Fuscus și mulți dintre soldații săi, în special cei ai legiunii V Alaudae, și-au lăsat oasele în pădurile de la nordul Dunării. După încă o mare bătălie, dată la locul numit Tape, Decebal și Domițian au încheiat pace. Destinul îi va pune din nou față în față pe daci și pe romani, de data aceasta regele dacilor avea să se înfrunte cu Traian. Optimus Principes, cum era supranumit noul împărat de la Roma, era de neam iber (spaniol) nu italian, a domnit între anii 98-117, și de-a lungul vieții a purtat titlurile de Germanicus Dacicus Particus Maximus.

Dio Cassius îl pomenește în scrierile sale pe Pieporus, rege al costobocilor (trib dacic din nordul Moldovei, nesupus de romani). Soția sa, Zia, tot de neam dac, va muri la Roma; se crede că atunci când costobocii atacau Imperiul Roman, ea a căzut în mâinile unui trib vandal, tocmit de romani să atace pământurile costobocilor.[21]

II. Personaje controversate

Divinitate adorată de geți în perioada când Herodot își scrie Istoriile (sec. V a.Chr.), Zalmoxis apare la Platon cu titulatura de rege și zeu. Despre cât de reală sau metaforică este dualitatea rege-zeu a lui Zalmoxis voi discuta pe larg în Partea I a cărții Mit și religie în Dacia.

Antyrus apare la Iordanes ca rege get[22], rival al lui Darius I; din păcate istoricul got face o confuzie, pocește numele regelui scit care conducea defensiva împotriva persanilor și îi atribuie altă naționalitate. Maniera de a „dona” neamului germanic al goților faptele faimoase ale sciților, geto-dacilor și tracilor sudici este cunoscută, la fel de cunoscută este și denumirea reală a regelui de care vorbește Iordanes, este vorba de scitul Idanthyrsos, pe care îl cunoaștem de la Herodot (IV, CXXVI)[23]; grecul își redactează opera cu 1000 de ani înaintea lui Iordanes.

Vasile Pârvan speculează că fondatorul Sarmizegetusei a fost un vechi rege dac pe nume Sarmos sau Zarmos. Istoricul propune și o a doua variantă: „avem aici numele zeului Zalmos (Zalmoxis)”[24]. Numele Sarmis apare pe câteva monede, presupuse falsuri[25].

Zoltes și Rhemaxos apar în decretul emis de orașul Histria în cinstea lui Agathocles a lui Antiphilos, datat pe la anul 200 a.Chr. Astfel ni se aduce la cunoștință că prin daruri regulate, orașele grecești din Dobrogea obținuseră protecția regelui Rhemaxos (posibil rege get, după alții scit) împotriva tracului Zoltes, care ataca teritoriul.[26]

„Coryllus a condus timp de 40 de ani popoarele sale din Dacia.”[27] Este posibil să fie unul și același cu Scorylo. Pe vremea când Domițian era împărat la Roma, Diurpaneus[28] era rege peste daci; acest nume este identificat ca fiind un alias pentru Duras sau pentru Decebal.

Tarbos/Tarbus[29], se crede că ar fi dac, dar naționalitatea acestuia nu este pomenită în izvoare. Dio Casius ne spune că în preajma anului 170, această căpetenie intenționa să atace Dacia romană, asta într-o vreme în care multe popoare forțau granițele Imperiului Roman.

„Regalianus […] era dac de origine și, pe cât se spune, rudă cu Decebal”[30], servea în Panonia ca general roman sub împăratul Galienus. În urma unor tulburări între soldați, aceștia decid în anul 258 să-l numească pe Regalianus împărat, domnia lui nu a fost lungă, deoarece, aceeași soldați care l-au ridicat la rang împărătesc îl vor asasina.

Mai multe despre regi, războaie și divinități din lumea geto-dacilor în cartea Mit și religie în Dacia.

Link carte tipărită

Link eBOOK

NOTE:

1. Sofocle, Oedip rege,  Fr. 547 apud Vladimir Iliescu, Virgil C.
Popescu, Gheorghe Ştefan (redactori), Izvoare privind istoria
României, vol. I, Editura Academiei Republicii Populare România,
Bucureşti, p.18
2. Hyginus, Astronomicele, 2. 14. 1, Andre le Beuffle, Coll. Des Univ. de France, Paris, 1983 apud Zoe Petre, Practica nemuririi,
Polirom 2004, pp. 22-23
3. Cu vicleșug Filip va captura copiii, femeile și vitele sciților. Pradă de care nu se va bucura, deoarece întorcându-se de la Dunăre
în Macedonia, va fi jefuit și rănit de tracii tribali.
4. Iordanes, Getica, 65, apud Haralambie Mihăilescu, Gheorghe Ştefan, Izvoarele Istoriei României, vol. II, Editura Academiei
Republicii Socialiste a României, Bucureşti, 1970, p. 415
5. Athenaios, Banchetul înțelepților, XI, 577b., Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ştefan, Op. cit., p. 723
6. Diodor din Sicilia, Reliquiae, XXI, 12,2-3 apud G. Popa-Lisseanu, Dacia în autorii clasici, Editura Vestala, București, 2015, pp.
233-234
7. Mircea Petrescu-Dîmbovița, Alexandru Vulpe (coordonatori), Istoria Românilor, Vol. 1, Editura Enciclopedică, București, 2010,
p. 521
8. Ibidem, p. 445
9. Trogus Pompeius, Istoria lui Filip, XXXII, 3, 16, apun Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ştefan (redactori), Izvoare
privind istoria României, vol. I, Editura Academiei Republicii
Populare România, Bucureşti, 1964, p. 359
10. Trogus Popeius, Istoria lui Filip, Prologul cărții a XXXII-a, apud Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ştefan
(redactori), Op. cit., pp. 360-361
11. Decretul în cinstea lui Acornion din Dionysopolis.
12. Strabon, Geografia, VII, 3, 11, apud Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ştefan, Op. cit., p. 237
13. Iordanes, Getica, 71 apud Haralambie Mihăilescu, Gheorghe Ştefan, Izvoarele Istoriei României, vol. II, Editura Academiei
Republicii Socialiste a României, Bucureşti, 1970, p. 419
14. De la Plutarh (Antoniu 63) și Dio Cassius (LI 22) aflăm despre interferențele dacilor în luptele pentru putere de la Roma.
15. Iordanes, Getica, 71, apud Haralambie Mihăilescu, Ghe. Ştefan, Op. cit.,  p. 419
16. Florus, Războiul cu Dacii, II, 28 [4, 12] 18, apud Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ştefan, Op. cit., p. 525
17. Dio Cassius, Istoria Romană, LI, 26, 1, apud Ibidem, pp.675-677
18. Traducerea este incertă, se crede că, scrierea de pe vas este realizată în limba dacă, dar cu litere din alfabetul latin. 
19. Frontinus, Stratagemele,  I, 10, 4, apud Ibidem, p.431
20. Dio Cassius, Istoria Romană, LXVII, 6, 1, apud Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ştefan, Op. cit., p. 683
21. Dumitru Protase, Alexandru Suceveanu (coordonatori), Istoria Românilor, Vol. 2, Editura Enciclopedică, București, 2010, pp. 84-85
22. Iordanes, Getica, 63, apud Haralambie Mihăilescu, Ghe. Ştefan, Op. cit.,  p. 415
23. Herodotus, IV, CXXVI (traducător Wiliam Beloe, Vol. III, Leigh and S. Southeby, London, 1806, p. 25)
24. Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, Cult. Naţ., București, 1926, p. 264
25. Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, Bucureşti, Editura Arhetip, 2002, p. 742
26. Mircea Petrescu-Dîmbovița, Alexandru Vulpe, Op. cit., p. 521
27. Iordanes, Getica, 71 apud Haralambie Mihăilescu, Ghe. Ştefan, Op. cit., p. 419
28. Iordanes în Getica (76)  vorbește despre Diurpaneus sau Durpaneus
29. Dio Cassius, Istoria Romană, LXXI, 11, 1, apud Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ştefan, Op. cit., p. 699
30. Ammianus Marcellinus, Historia Augusta, Regalianus, IX, apud Popa-Lisseanu, Op. cit., p. 154