MOȘTENIRI

Romanii nu i-au recunoscut pe zeii dacilor, au ales să le distrugă sanctuarele și să le extermine preoții.

Articol publicat de Viorel   ~  

Autor, publicist si redactor sef al Editurii Ler.

Imperiul Roman a adus cu el în Dacia mulțimi nesfârșite de oameni și o religie universală, sub a cărei aripă protectoare culte din diverse colțuri ale lumii coexistau. Roma a unificat „Lumea” impunându-i o lege, o limbă oficială și un panteon în frunte cu Jupiter (Zeus roman). Divinitățile popoarelor cucerite scăpau de dezmembrare îmbrăcând haine romane și lăsându-se rebotezate cu nume latine. Ele încercau să supraviețuiască concurenței făcute de zei și zeițe acceptate de romani.

În Dacia cele mai multe altare din perioada romană îi sunt dedicate lui Jupiter, urmează Minerva, Apollo, Marte, Hercule (adorat în special de militari), Liber Pater însoțit de alaiul său format din satiri și bacante (1), nu în ultimul rând, Isis – zeița cu 100 de nume (2), de asemenea, apar numeroase monumente ale Cavalerilor Danubieni și ale lui Mithras.

enter image description here

Toleranța proverbială romană, când vine vorba de religie, este doar un mit, Cicero spunea: „Nimeni nu poate avea zei proprii sau zei străini dacă nu sunt recunoscuți de stat” (3); iar romanii nu i-au recunoscut pe zeii dacilor, au ales să le distrugă sanctuarele și să le extermine preoții. Religia dacică, poate prea străină pentru romani, cu inițieri care asigurau nemurirea, cu jertfe de sânge și vitejie pe câmpul de luptă până la sacrificiu, era prea periculoasă pentru liniștea graniței de nord a imperiului. Totuși, autohtonii din Dacia puteau vedea în Diana, Liber Pater, Hercule și Heros atribute ale unor divinități cu care erau familiarizați, cum ar fi Bendis, Dionysos, Eroul local/Călărețul războinic-vânător.

În mozaicul etnic demonstrat de numărul mare de divinități (4) își vor face loc și creștinii. Prin părțile noastre, Evanghelia a ajuns pentru prima oară în Dobrogea, provincie care fusese mai devreme înglobată în imperiu (5). Limba unică a făcut să se răspândească rapid, din om în om, învățătura lui Iisus. În secolele II-III numărul adepților la noua religie era redus, creștinii își manifestau religia cu prudență deoarece pe seama lor se puneau nenorocirile de tot felul abătute asupra imperiului (6). Refuzul de a face jertfe zeilor Romei atrăgea asupra lor antipatii și persecuții. Obiectele cu simboluri creștine se vor înmulții cu timpul, la fel și numărul celor care credeau în Cel care a înviat și S-a înălțat la cer, în Hristos, astfel în secolul al VI-lea găsim o pondere mare de vestigii creștine în fosta provincie Dacia, iar incinerația cedează locul inhumației.

În munții vechii Dacii, prin codrii și sate, în civilizația locală a lemnului, a agricultorilor, păstorilor și pescarilor au supraviețuit credințe, tradiții și obiceiuri precreștine. Misionarii lui Iisus, primii preoți, cu puterea cuvântului au suprapus peste culte păgâne sărbători creștine, peste numele vechi au așezat nume noi, celebrările solstițiului de iarnă, ale Anului Nou și ceremoniile de primăvară ale fertilității și regenerării au fost contopite cu Nașterea și Învierea Mântuitorului.

enter image description here

Zei prieteni și neprieteni, zeițe bune și rele, zeițe vechi, spirite ale locului, diavoli ai bălților și ai pustiului, moșteniri sau creații imaginare ale poporului, credințe autohtone sau de împrumut, toate acestea s-au amestecat cu pildele Bibliei, au rămas în mentalul popular și au ajuns la noi sub formă de mituri și basme.

Astfel întâlnim în mitologia populară română zâne (zeițe), blajini, jidovi (uriași), iele, vârcolaci, strigoi, Dragobetele (zeu al dragostei), Zburătorul, zmeul, Fata pădurii, fete de apă (jumătate femei, jumătate pește), Tatăl pădurii. Pe parcursul anului, din primăvară până în iarnă în calendarul popular găsim Zeițe fecioare (Sânzienele, Drăgaica), Zeițe Mamă (Muma Pădurii) și Zeițe Bătrâne (Dochia) (7). Credințe aflate la periferia religiilor organizate – unde mascați (Moși, Capră, Urs, Paparuda) și dansatori (Călușarii) invocă puteri ale naturii pentru a aduce beneficii și sănătate omului – au supraviețuit până astăzi.

Culte vechi vor dăinui sau vor fi reinterpretate într-un context nou, de exemplu icoana Cavalerului războinic-vânător al geto-dacilor, apare în epoca romană sub imaginea Cavalerului trac, apoi Era Creștină are propriul ei erou, este Sfântul Gheorghe, cel care ucide balaurul. Cavalerul, model original al eroului, este preluat de țărani, creștinat, pus pe lemn, pe sticlă și pe pereții bisericilor, și adorat sub forma icoanei militarului martir aflat în confruntare cu răul.

enter image description here

Mai multe despre credințele și istoria strămoșilor poporului român găsiți în volumul Mit și religie în Dacia, publicat în 2021 la Editura Ler de Viorel Moraru.

NOTE:

1.Dumitru Protase, Alexandru Suceveanu (coordonatori), Istoria Românilor, Vol. 2, Editura Enciclopedică, București, 2010, p. 252

2.Ibidem, p. 257

3.Ibidem, p. 385

4.Ibidem, p. 258

5.Ibidem, p. 377

6.Ibidem, p. 260

7.Ion Ghinoiu, Dicționar mitologie română, Univers Enciclopedic Gold, 2013, p. 28

Lucrări consultate pentru acest articol:

1.Dumitru Protase, Alexandru Suceveanu (coordonatori), Istoria Românilor, Vol. 2, Editura Enciclopedică, București, 2010

2.Ion Ghinoiu, Dicționar mitologie română, Univers Enciclopedic Gold, Buc. 2013

3.Ion Ghinoiu, Sărbători și obioceiuri românești, Editura Elion, București, 2003

4.Viorel Moraru, Mit și religie în Dacia, Editura Ler, Dragodana, 2021

5.V. Sârbu, G. Florea, Imaginar și imagine în Dacia preromană, Ed. Istros, Brăila, 1997

Sunt Viorel Moraru, redactor Editura Ler, pentru sfaturi și propuneri mă găsești la adresa de e-mail: [email protected].

Eticheta:


Din aceeași categorie:

Ai nevoie de o editură?

Noi iți publicăm cartea!