Coiful princiar getic de la Coțofenești și trei brățări dacice au fost furate din incinta Muzeului Drents din Assen, Olanda, unde erau expuse în cadrul expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului”. Jaful a avut loc în data de 25 ianuarie 2025, cu doar o zi înainte de încheierea expoziției.

MNIR - Poster Dacia! Rijk van goud en zilver

Coiful, o capodoperă a artei traco-getice, reflectă existența, în secolul al IV-lea î.Hr., a unei aristocrații războinice și prospere la nordul Dunării. Această elită nu doar că deținea putere militară, ci manifesta și un profund gust pentru fast, frumusețe și rafinament artistic. Artefactul dovedește nu doar meșteșugul remarcabil al artizanilor geto-daci, ci și valorile culturale ale unei societăți care combina arta războiului cu o profundă apreciere pentru simboluri religioase.

1. Descoperirea coifului în malul râului Doftana: Coiful de la Coțofenești, descoperit în 1928, în județul Prahova, este un obiect antic din aur. Povestea sa începe când câțiva copii din satul Coțofenești l-au găsit accidental în malul râului Doftana. După mai multe peripeții, coiful a ajuns la Ion Marinescu (zis Moreanu, deoarece era originar din Moreni, județul Dâmbovița). Ulterior, Moreanu a donat obiectul Ministerului Artelor, Direcțiunea Arheologică, în aprilie 1929.

În vremurile antice, comorile erau adesea îngropate în malurile râurilor sau în zone izolate, fie pentru a le proteja de invadatori, fie în cadrul unor ritualuri sacre. Pentru multe civilizații, izvoarele și râurile aveau o semnificație aparte, fiind considerate nu doar surse de viață, ci și porți către tărâmuri divine. Multe tezaure geto-dacice au fost descoperite de-a lungul cursurilor de apă; se spune că Decebal și-a ascuns o parte din fabuloasa comoară sub râul Sargeția.

2. „Căciula strălucitoare” a unui rege geto-dac: Coiful de la Poiana Coțofenești, reflectă statutul înalt al purtătorului său. Ornamentat cu diverse motive și figuri, coiful transmite simboluri sacre, caracteristice artei și mitologiei getice.

Obiectele de acest tip erau purtate de persoane cu statut social ridicat, implicate în lupte și ceremonii. Astfel, purtătorul coifului a fost cel mai probabil un membru al aristocrației getice, posibil regele unui trib.

Imagini după I Daci, foto G. Dumitru

Pe partea frontală a coifului sunt redaţi doi ochi expresivi cu sprâncene mari şi răsucite. Pe ambele obrăzare este înfăţişată scena unui sacrificiu – un personaj masculin, îmbrăcat cu o platoşă din solzi metalici, ce poartă pe cap un coif conic sau o căciulă ţuguiată, este pregătit să înjunghie un berbec cu ajutorul unui pumnal de tip akinakes (armă scurtă folosită de popoarele din zona Orientului Mijlociu și a Europei de Sud-Est, inclusiv de către geți, traci sudici, sciți și persani). Apărătoarea cefei este divizată în două registre; pe cel superior se află patru fiinţe fantastice, ele au capul asemănător cu cel uman, dar posedă aripi şi cozi. Pe registrul inferior sunt redaţi trei hipogrifi (creaturi mitologice jumătate cal-jumătate vultur), doi dintre ei ţin câte un picior de erbivor în cioc.

Scene de sacrificiu - Viorel Moraru, Mit și religie în Dacia, Editura Ler, Dragodana, 2021

Coiful de aur de la Poiana Coțofenești prezintă unica scenă de sacrificiu din arta traco-geto-dacică. Această scenă simbolizează un ritual menit să restabilească ordinea și să îmbuneze zeii sau puterile întunericului care se pregătesc să acapareze lumea. Sacrificiul este un schimb sacru, unde darurile prețioase aduc favoruri divine, prevenind haosul și reafirmând supremația ordinii cosmice. Sacrificatorul ar putea fi un preot sau chiar regele; acțiunea lui sugerează un ritual ce evocă paralele mitologice cu zeul Mithra, reprezentat în alte culturi în timp ce jertfește un taur.

Rămâne însă incert dacă pe coiful de la Coțofenești avem un Mithra autohton sau dacă este un împrumut persan, dacă ritualul sacrificării berbecului prezintă similitudini prin coincidență ori este o moștenire dintr-un fond religios comun, mai vechi, care are în centru lupta dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric. (Viorel Moraru, Mit și religie în Dacia, Editura Ler, Dragodana, 2021, p. 171).

3. Coifurile getice: La început, s-a presupus că piesa de la Coțofenești aparținea artei scitice. Totuși, descoperiri ulterioare de artefacte similare pe teritoriul României, împreună cu detaliile distinctive precum ochii cu sprâncene mari și tehnica specifică de lucru, au evidențiat trăsături caracteristice artei getice.

Confecționate din metale prețioase, coifurile getice sunt creații originale ale meșteșugarilor autohtoni din sec. V-III î.Hr (această perioadă este denumită „Perioada de apogeu a aristocrației getice” - etapă importantă din istoria geto-dacilor, caracterizată prin consolidarea puterii politice, economice și militare a acestora).

Foto colaj - Expoziția aurul și argintul antic al României

Cinci astfel de coifuri (două de aur și trei de argint) au fost descoperite în diverse locuri, precum Băiceni (Iași), Coțofenești (Prahova - ACUM FURAT!), Agighiol (Tulcea), Peretu (Teleorman) și Porțile de Fier (acesta din urmă se află la Institute of Art din Detroit). Coifurile au deschizătura feței dreptunghiulară și sunt decorate cu motive antropomorfe și zoomorfe. Patru dintre ele au pe partea frontală doi ochi expresivi. Acest motiv, simbol al înțelepciunii și protecției, era folosit în multe culturi antice, inclusiv în Egipt și Grecia.

O paralelă poate fi trasă între ochii de pe coifurile getice și ochii magici de pe artefactele din alte culturi, cum ar fi aryballosul grecesc de la Metropolitan Museum of Art sau imaginea Medusei cu ochi mari. Aceste simboluri aveau un rol dublu: de protecție și de intimidare.

La geți, regele era văzut ca un reprezentant direct al divinității, fiind investit cu puterea militară, religioasă și judecătorească. El nu guverna doar pe baza voinței proprii, ci și „sfătuit” de unul sau mai mulți zei, care erau considerați sursele supreme ale autorității.

Conform mentalității acelor vremuri, ochii magici de pe coifurile getice erau simbolul privirii divine, ei „vedeau” acțiunile și intențiile supușilor. Prin acest simbol, zeii aveau capacitatea de a monitoriza dacă oamenii respectau legile și ordinele regale. Această reprezentare vizuală sublinia ideea că regele era un intermediar între zei și muritori, iar supușii erau în permanență supravegheați de o putere divină. Astfel, ochii magici erau folosiți ca un mijloc de control psihologic și manipulare, menținând ordinele și autoritatea monarhului în fața poporului. (Viorel Moraru, Mit și religie în Dacia, Editura Ler, Dragodana, 2021, p. 158).

Alte exemple de coifuri decorate cu ochi provin din diferite zone geografice, inclusiv din Ucraina și Italia.

4. Brățările dacice - comori istorice și ținte ale criminalității: Din situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia au fost sustrase în mod ilicit din 1990 până în anii 2000 circa 24 de brăţări de aur, fiecare având o greutate de aproximativ 1 kg. Semnătura chimică se potriveşte cu cea a aurului din Transilvania, ele au fost datate ca aparţinând sec. I î.Hr. – I d.Hr., au formă de spirală, iar extremităţile sunt aplatizate şi au aspectul unor capete de şerpi/dragoni. Erau podoabe specifice statutului social şi religios, probabil au fost ascunse în timpul războaielor daco-romane sau îngropate ritualic înainte de acestea.

MNIR - Expoziția aurul și argintul antic al României

Brățările descoperite pe teritoriul fostei Dacii sunt unele dintre cele mai valoroase artefacte ale patrimoniului cultural românesc. Majoritatea datează din perioada Burebista-Decebal.

Vânătorii de comori au utilizat detectoare de metale și au săpat în mod clandestin, scoțând la lumină aceste artefacte și vânzându-le pe piața neagră. Se cunoaște faptul că majoritatea brățărilor au fost traficate prin rețele de contrabandă către colecționari din afara României.

Procesul de recuperare a brățărilor dacice a fost unul complex și a implicat mai multe instituții din România și din străinătate. Instanțe și procuraturi din mai multe țări, precum Germania, SUA și Elveția, au colaborat cu România pentru a facilita întoarcerea artefactelor (Să vedem dacă și de data aceasta avem noroc. Furturile de artefacte sunt o amenințare constantă la adresa patrimoniului cultural, iar metodele folosite devin tot mai îndrăznețe și mai distructive. La Sarmizegetusa, hoții au utilizat detectoare de metale pentru a descoperi și extrage brățările dacice din situri arheologice, distrugând contextul istoric al artefactelor. În Olanda, situația a escaladat, hoții recurgând la explozibil pentru a pătrunde în muzeu).

Se cunosc mai multe astfel de obiecte realizate din aur și argint, majoritatea provin din interiorul arcului carpatic, dar avem și exemplare descoperite în Moldova. Dintre aceste artefacte remarcabile ies în evidență brățările Tezaurului de la Băiceni. Acesta a fost descoperit în 1959 pe dealul Laiu din județul Iași și include un set de două brățări confecționate din aur, realizate în formă de spirală și decorate cu protome de berbec. Dintre acestea doar una se află în stare bună, cealaltă fiind extrem de deteriorată.

Capetele de berbec care înfrumusețează extremitățile acestor brățări sunt de o finețe artistică deosebită, detaliile fiind realizate cu o precizie care denotă măiestria aurarilor geți. Berbecul era considerat un simbol al forței, al fertilității și al sacrificiului, având o semnificație aparte în contextul religios și ritualic al geților, el fiind reprezentat și pe obrăzarele coifului de la Coțofenești.

5. Un morenar și coiful de aur al geților: Istoria coifului de la Coțofenești începe cu mii de ani în urmă, dar povestea sa modernă este strâns legată de numele unui morenar, Ion Marinescu Moreanu, care, în 1929, a avut un rol semnificativ în aducerea coifului la cunoștința publicului și în protejarea acestuia ca patrimoniu național.

Marinescu, zis și Moreanu, a fost un comerciant originar din Moreni, județul Dâmbovița, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul cultural-istoric. S-a născut în 1878 într-o familie din Pietriș - Moreni, iar la vârsta de 9 ani a rămas orfan, fiind nevoit să înfrunte lipsuri și dificultăți. Cu toate acestea, înzestrat cu o abilitate nativă deosebită și o voință de fier, a reușit să depășească obstacolele și să se stabilească ca un comerciant respectat în Ploiești.

În ciuda faptului că era scutit de serviciul militar ca fiu de văduvă, Moreanu a ales să participe voluntar în Primul Război Mondial și a fost decorat cu „Virtutea Militară”. După război, și-a refăcut afacerea care fusese distrusă, plecând practic de la zero.

În 1929, avea să fie plasat în istoria arheologică a României când un fost camarad de tranșee, Simion Alexandru, i-a încredințat un obiect de aur găsit de copiii săi pe malul râului Doftana. Obiectul de o importanță arheologică remarcabilă, a fost identificat ca fiind un coif antic din aur. Moreanu a achiziționat coiful pentru suma de 30.000-35.000 lei, recunoscând imediat valoarea sa istorică și l-a donat Ministerului Artelor, Direcțiunea Arheologică.

Scriitorul Ion Marin Sadoveanu a publicat un articol elogios despre Moreanu. În articol se afirmă că, prin eforturile și integritatea sa, Ion Marinescu Moreanu a contribuit la consolidarea prestigiului național. De asemenea, subliniază că valoarea coifului de la Coțofenești este egală cu cea a tezaurului „Cloșca cu pui”. (Radu Coroamă, Vlad Manoliu, Descoperirea coifului de la Poiana Coțofenești, jud. Prahova. Scurtă istorie, în Muzeul Național IX, București, 1997, pp. 229-233).

6. Coiful de la Poiana Coțofenești în filmul „Dacii”: Unul dintre cele mai discutate aspecte ale filmului este utilizarea unei replici a coifului de la Poiana Coțofenești. Filmul „Dacii” (1967), regizat de Sergiu Nicolaescu, este o coproducție cinematografică ambițioasă (Studioul Cinematografic București și Franco-London Film) care ilustrează rezistența dacilor în fața invaziei romane. Printre actorii principali se numără Amza Pellea (Decebal), Pierre Brice (Severus), Georges Marchal (Fuscus) și Marie-José Nat (Meda).

Decebal (Amza Pellea) - Dacii, Sergiu Nicolaescu, 1967, Studioul Cinematografic București

Coiful este prezentat cu două erori semnificative:

În primul rând, cronologia este alterată. Unele scene sugerează că Decebal ar fi purtat acest coif, dar din punct de vedere istoric, aceasta este o inexactitate. Coiful datează din sec. V-IV î.Hr., fiind cu aproximativ 400-500 de ani mai vechi decât domnia lui Decebal, care a condus Dacia în secolul I d.Hr. Erorile cronologice sunt o practică des întâlnită în filmele istorice care își iau prea multe libertăți artistice.

În al doilea rând, forma coifului este modificată în film. În realitate, coiful are o calotă bombată și înaltă, dar în ecranizare, aceasta apare plată. Diferența se datorează stării de conservare a coifului, care a suferit deteriorări în zona superioară la momentul descoperirii. În aceste condiții, recrearea sa pentru film nu s-a putut baza pe un model complet, iar echipa de recuzită a fost nevoită să improvizeze.

Surse:

COROAMĂ, Radu, MANOLIU, Vlad, Descoperirea coifului de la Poiana Coțofenești, jud. Prahova. Scurtă istorie, în Muzeul Național IX, București, 1997;

MORARU, Viorel, Mit și religie în Dacia, Editura Ler, Dragodana, 2021.

Mai multe despre comorile geto-dacilor găsiți aici: Mit și religie în Dacia.